Cei care isi arunca rautati in public

Ati observat? Sunt cupluri care se cearta tot timpul in public, dar care, in ciuda acestui fapt, dureaza. Altfel spus, scenele in fata martorilor nu
dovedesc nimic anume.

Unele cupluri dau impresia ca sunt atatea lucruri care scartaie intre parteneri, incat te intrebi prin ce miracol (sau necesitate obscura) sunt inca uniti…

Exemplu, Paut si Ana. El profesor la facultate, ea jurista. Semn distinctiv: isi puncteaza micro-scenele in public cu „la naiba”… Chiar „Te bag in…”, expresii putin compatibile cu pregatirea lor excelenta… Mai putin spectaculoasa, dar poate mai rautacioasa, mica intepatura usturatoare luand forma unei remarci anodine: „Ai baut destul in seara asta, draga…”.

Alt simptom: micile aspecte destabilizatoare. Exemplu: Paul care o intampina pe Alis, prietena sotiei, cu remarci emfatice: „In sfarsit, iata-te, zana mea miniona! You are the sunshine of my life! Viata este atat de plictisitoare cand pleci!”.

O alta arma utilizata: subintelesurile – „Este un cadou de la maica-sa. Nimic draga. Spuneam doar ca este un cadou de la maica-ta.”. Dureroase, de asemenea, sunt si agresiunile subtile: ca Iulian care ridica ochii spre cer sau ofteaza plictisit cand Adela ia cuvantul. Sau Fane care intoneaza „Te lasi dusa de val” cand Monica vorbeste despre dieta cu prietenele ei.

Frontale sau ocolite, aceste atacuri ingheata atmosfera si ii stanjenesc pe martori, care isi pun diverse intrebari despre ceea ce vad sau aud: folclor obisnuit intre doua personaje care se adora in ciuda aparentelor? Schimb codificat de cuvinte la care numai ei doi au acces? Sau o adevarata munca de subminare pentru a-I distruge pe celalalt? Si daca da, care este eventualul grad de complicitate si responsabilitate al persecutatului in executarea lui publica?

Cuplurile calau/victima: un joc subtil de coalizare intre cel ce persecuta si martori

Decodare: Totul este posibil, chiar si iubirea.

Pana la urma, sunt atatea feluri deosebite de a iubi… Ca si „cuplurile traznet”, cuplurile calau/victima fac un triunghi. A se intelege prin acesta ca au nevoie de un al treilea (anturajul) drept martor. Dar nu neaparat ca spectatori pasivi. Nu, este o chestie mai indrazneata: de fapt o coalizare cu martorii impotriva celuilalt. In rolul (putin glorios) celui de-al treilea: prietenii sau familia persecutorului si chiar (mai sofisticat) accea a persecutatului insusi…

Exemple?

Laurentiu care se se delecteaza sa-si uneasca vocea cu cea a socrilor pentru o devaloriza pe Valentina, mereu etichetata cu sintagma „femeie-copil” sub pretext ca a ratat de trei ori luarea permisului de conducere.

Sa il ascultam pe Laurentiu coalizandu-se cu socrul sau impotriva Valentinei: „Asculta la tatal tau, Vali. Are dreptate. Degeaba e la pensie, nu si-a pierdut reflexele de profesionist, nu-i asa tata?”.

Beneficiu? Calaii simt o excitare cand il victimizeaza pe celalalt (cateodata pe rand). Este de ordinul masochismului. Este mult mai interesant in fata martorilor. Astfel ca  atingi doua tinte dintr-o lovitura. In primul rand, se constata in mod vizibil ce imagine isi promoveaza cuplul in randul auditoriului, iar in al doilea rand, pana unde se poate merge cu celaialt jucand rolul odiosului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *